AM POCU din cadrul MFE a publicat Metodologia pentru reglementarea modului de diminuare a finanțării nerambursabile în cazul neîndeplinirii țintelor indicatorilor de program în cadrul proiectelor finanțate prin POCU. Documentul prezintă calculul corecțiilor financiare aplicabile beneficiarilor de proiecte finanțate prin POCU 2014-2020 în cazul neîndeplinirii țintelor aferente indicatorilor de program POCU, asumate prin Cererea de Finanțare, anexată Contractului de Finanțare și având în vedere prevederile ghidurilor condiții specifice.
În vederea punerii în aplicare a Metodologiei pentru reglementarea modului de diminuare a finanțării nerambursabile în cazul neîndeplinirii țintelor indicatorilor de program în cadrul proiectelor finanțate prin POCU, beneficiarii se vor adresa ofiţerului de monitorizare din cadrul Organismului Intermediar.