04.07.2017 – Anunț MFE ref. OUG 47/2017!

MFE a publicat un anunț referitor la publicarea Ordonanței de Urgență nr. 47/2017, prin care au fost modificate mai multe acte normative, în scopul de a accelera absorbția de fonduri europene și de a facilita implementarea proiectelor pe infrastructură de transport și pe celelalte programe operaționale.

Noile prevederi ale Ordonanței vizează, printre altele, următoarele:

1. Modificarea mecanismului prefinanțării

Efectul modificării – reducerea presiunii de pe bugetele proprii ale beneficiarilor de fonduri europene

2. Modificarea pragului de supracontractare

Efect – creșterea absorbției fondurilor europene

3. Modificarea eliberării autorizațiilor de construire pentru proiectele de infrastructură de transport de interes national

Efect – accelerarea implementării proiectelor de infrastructură de transport de interes național cu finanțare europeană

4. Instituirea unei norme privind emiterea titlului de creanță pentru beneficiarii naționali care pot fi din categoria universităților, institutelor de cercetare, organizații sau fundații, instituții/autorități publice

Efect – reîntregirea bugetului de stat

Textul integral al anunțului poate fi vizualizat pe pagina MFE, la următoarea adresă:

http://www.fonduri-ue.ro/presa/comunicate/2249-rovana-plumb-am-modificat-mai-multe-acte-normative-prin-care-urgentam-accesul-la-fondurile-europene

Textul integral al Ordonanței de Urgență poate fi consultat în Monitorul Oficial nr. 507/30.06.2017.