Ministerul Culturii gestionează, prin Unitatea de Management a Proiectului, Programele PA16/RO12 Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural și PA17/RO13 Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european, derulate prin Mecanismul Financiar SEE 2009-2014.
În calitate de Operator de Program, Ministerul Culturii va organiza o campanie de informare în fiecare dintre cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, cu scopul de a prezenta oportunitățile de finanțare din cadrul celor două Programe și de a înțelege condițiile prevăzute în Ghidul solicitantului pentru cererile de proiecte deschise.
Grupul țintă este format din reprezentanți ai entităților publice, organizațiilor neguvernamentale, cultelor și asociațiilor religioase, instituțiilor de învățământ superior și institutelor de cercetare, precum și din persoane fizice autorizate, în calitate de potențiali solicitanți.
Pentru a participa la eveniment, cei interesați trebuie să completeze formularul de înregistrare pus la dispoziție pe site-urile dedicate Programelor, respectiv www.fonduri-patrimoniu.ro și www.fonduri-diversitate.ro. Formularul se va transmite la adresa de e-mail seminarsee@umpcultura.ro.
Participanții vor fi selectați în limita locurilor disponibile și vor primi, pe e-mail, invitația la eveniment.
Programul de desfășurare al seminariilor este următorul:
Locația |
Data |
Brașov |
13 februarie |
Constanța |
25 februarie |
Pitești |
28 februarie |
Cluj Napoca |
5 martie |
Timișoara |
12 martie |
Iași |
19 martie |
Craiova |
25 martie |
București |
28 martie |
Detaliile (locația, data, ora) aferente desfășurării fiecărui seminar vor fi publicate în timp util pe site-urile dedicate celor două Programe.
Persoane de contact:
dna. Monica Pîslariu – responsabil comunicare PA17/RO13
dna. Nicoleta Cambei – responsabil comunicare PA16/RO12
Tel./fax: +40 21 224 4512
E-mail: seminarsee@umpcultura.ro